Tot ce trebuie sa stii despre deschidere unei agentii de turim
Tuturor ne place să călătorim fie că este vorba de călătorii interne fie în afară țării.
Cateva statistici…
Numărul de turiști români și străini sosiți la unitătile de cazare turistică din România s-a ridicat la 12,8 milioane în 2018, în creștere cu 6,3% fată de 2017.
Potrivit INS, numărul de turiști români a crescut, anul trecut, cu 7,7% la 10 milioane, în timp ce numărul turiștilor străini s-a majorat cu 1,3%, la 2,8 milioane.
Numărul de turiști din sezonul estival a crescut cu 8% fată de anul trecut, Mamaia, Eforie Nord și Venus fiind stațiunile cu cea mai mare cerere, iar la polul opus s-au situat Costinești, Neptun și Eforie Sud.
Iată, așadar câteva statistici din care reiese că în România, cererea de sejururi și servicii turistice este în creștere, ceea a ce înseamnă că deschiderea unei agenții de turism nu este o alegerea neinspirată, ci din contra cu un management de calitate acesta poate aduce un profit destul de bun antreprenorilor.
Iată, pe scurt, care sunt etapele înființării unei agenții de turism:
1) Un studiu de piață din care să reiasă dacă există clienți în zonă în care agenția își are punctual de lucru și ce anume vor acei clienți.
2) Obținerea asigurararii de insolvabilitate. De menționat ca pentru deschiderea unei agenții de turism este nevoie de un sediu, un brevet și licență de turism. Pentru obținerea licenței de turism trebuie mai întâi să aveti poliță de insolvabilitate.
3) Dosarul pentru obținerea licenței de turism.
Pentru a funcționa, o agenție de turims trebuie să dețină o licență de turism și să fie condusă de un manager care deține brevetul de turism. Licență de turism se eliberează în conformitate cu H.G. nr. 238/2001 și reprezintă un document prin care se atesta capacitatea titularului de a comercializa servicii turistice în condiții de calitate și siguranță pentru turiști și posibilitatea de a înființă o agenție de turism. Nu voi insistă cum se obține un astfel de document în articol, dar pentru cei interesați va stau la dispoziție pe pagină de contact. Conform legii: “ Brevetul de turism este acel act care acordă dreptul posesorului de a înființă și/sau conduce o agenție de turism, iar potrivit unui alt punct de vedere atesta capacitatea profesională în domeniul turismului.”
4) Promovarea se poate realiză prin crearea unui site de prezentare și participarea la diferite târguri și expoziții din domeniu.
Mare atenție însă: dacă nu se acordă o atenție deosebită afacerii puteți eșuă lamentabil. Din păcate, pe lângă capitalul investit, pot fi create prejudicii clienților care au comandat pachete turistice prin această agenție și în același timp se contribuie indirect la deprecierea breslei agențiilor de turism. Așadar, pentru deschiderea unei agenții de turism aveți nevoie de ajutor venit din partea persoanelor cu o bogată experiență în domeniu.