AFACERE de succes în 2018 – 17 sfaturi și trucuri
1. Îţi doreşti sincer o afacere?
Sigur că îţi doreşti să ai propria afacere şi să te afirmi, altfel, nu ai citi aceste rânduri. Totuşi, ca să afli cât de motivat eşti să începi şi să conduci o afacere trebuie să te gândeşti ce anume vrei să-ţi aducă ea. Spre exemplu, vrei ca toţi ceilalţi să-ţi recunoască meritele şi îţi doreşti să devii independent financiar cât mai repede? Este un mod de afirmare a propriei personalităţi şi o posibilitate de a materializa idei, planuri şi a realiza lucruri deosebite?
Îţi doreşti să ai independenţă de acţiune şi să-ţi crească prestigiul social? O afacere proprie îţi oferă posibilitatea să-ţi organizezi singur timpul, să ai libertate de creaţie şi să-ţi foloseşti îndemânarea şi cunoştinţele pe care le deţii? Toate acestea sunt raţiuni motivante şi foarte motivante pentru a dori să dezvolţi o afacere. Însă doar tu ştii care sunt lucrurile importante din viaţa ta.
Începerea unei afaceri este un mod excelent de a-ţi realiza ambiţiile şi a-ţi atinge obiectivele. Trebuie să te asiguri însă că tu eşti cel care-şi doreşte acest lucru, şi nu cei din jurul tău. Dacă te-ai hotărât, află că porneşti într-o călătorie captivantă despre care, într-o zi, vor dori şi alţii să ştie. Spre exemplu, nepoţii tăi sau chiar noi, jurnaliştii redacţiei Idei de Afaceri. Ţine un jurnal în care notează-ţi ce simţi şi cum evoluezi.
2. Care sunt factorii care condiţionează înfiinţarea unei afaceri?
Iată cei patru factori principali care condiţionează înfiinţarea afacerii tale:
- natura afacerii vizate (afacerea poate fi productivă, comercială sau de servicii);
- obiectul afacerii (profilul acesteia);
- fondurile disponibile;
- riscul pe care îl asumi.
Spre exemplu, o afacere individuală demarată la domiciliu, cu resurse mici sau medii are un nivel redus de risc. Dacă însă, este vorba de o afacere de anvergură, cum ar fi deschiderea unui restaurant sau a unei hale mari de producţie, în parteneriat cu o altă persoană, există un nivel mare de risc. Când porneşti o afacere nu te aştepta să fie uşor. Va fi un drum plin de satisfacţiipersonale şi muncă susţinută iar succesul ţine doar de efortul şi implicarea ta şi a celor pe care îi alegi să te ajute. O influenţă în plus asupra opţiunii tale ar putea fi suma de bani pe care poţi să o obţii sau pe care eşti pregătit să o rişti.
Dacă vrei ca investiţia să fie mai mică, ai putea să iei în calcul o afacere care prestează un serviciu, decât una care produce. Poţi lua în calcul o activitate care generează numerar imediat sau se obţine un avans la comandă şi nu necesită un sediu special. Dacă ai experienţă în producţie, nu porni de la premisa că afacerea ta trebuie să producă lucruri. Multe firme prospere de servicii au fost fondate de oameni cu experienţă în producţie. În ceea ce priveşte riscul, întreabă-te: chiar eşti genul care-şi asumă cu adevărat riscuri sau te vor chinui insomniile din cauza banilor împrumutaţi ? E mai bine oare să faci primii paşi timid, dar sigur, decât un start fulminat împovărat de datorii ?
3. Cum aleg obiectul/profilul afacerii mele?
Înainte de a stabili care este profilul afacerii tale, întreabă-te:
- Ce ştiu să fac?
- Ce îmi place să fac?
- La ce mă pricep cel mai bine?
Este mult mai uşor să-ţi foloseşti cunoştinţele anterioare pentru a demara o afacere, decât să te implici într -un domeniu de care nu ai habar. Apoi fă o cercetare de piaţă (chiar şi online), află dacă ceea ce vrei tu să vinzi este căutat în zona ta, dacă oamenii sunt interesaţi de produsul/serviciul tău. Întreabă-ţi prietenii, vecinii, familia, ce părere au, caută pe forumuri etc. Fă-ţi timp pentru a sonda teritoriul înainte de a efectua saltul în necunoscut. Toate acestea pot părea banale, dar prea mulţi oameni ajung să regrete deciziile pripite.
Sondarea este necesară în orice împrejurare, dar mai ales atunci când nu cunoşti domeniul.
4. Am nevoie să identific o idee nouă sau mă axez pe una deja existentă, într-un mod cu totul nou?
Există o mulţime de idei noi, oportunităţi diverse pentru produse sau servicii în totalitate noi. Această posibilitate are avantajele şi dezavantajele ei născute de necunoscut şi implică o doză de risc. În schimb, cea mai mare parte a afacerilor de succes pornesc de la modificarea, redefinirea sau regândirea unei idei de afaceri existente. Idei cuminţi sau mai trăznite, elemente abordate din alte prespective duc la găsirea unor nişe în piaţa serviciilor sau a produsului regândit. Deşi ideea ta poate părea deplasată la început, uneori se dovedeşte învingătoare abordarea complet nouă iar alteori formula standard.
Există puţine reguli clare. Iată un exemplu de abordare nouă a unei idei de afaceri banale – comercializarea de flori şi aranjamente florale.
Adina Filculescu, antreprenor Enrose. ”În 2004, piaţa era destul de slab ofertantă în privinţa magazinelor care să se ocupe de flori într-o altă manieră decât florăriile obişnuite, aşa cum se întâmplă în ţările vestice, iar publicul trebuia atras în această direcţie. Aşa că am devenit încrezătoare că putem aduce ceva atractiv pe piaţă. Începutul a fost schiţat la o cafea, pe o filă dintr-o agendă parfumată, fără vreun plan de afaceri riguros. După o cercetare a pieţei pe Internet, am pornit la drum cu un atelier de creaţie situat într-un apartament închiriat şi înfiinţarea legală a firmei. A urmat apoi realizarea unui site şi a materialelor promoţionale făcute de o agenţie de publicitate. Toate acestea au însemnat o investiţie iniţială de aproximativ 3.000 euro şi dorinţa de a crea lucruri minunate care să aducă zâmbetul pe chipul oamenilor.”
5. Ce alternative de afaceri am?
Cei care se pregătesc pentru deschiderea unei afaceri au de ales între iniţierea unei afaceri de la zero, achiziţia uneia deja existente sau alte oportunităţi de dezvoltare, precum intrarea într-un sistem de franciză.
6. Care sunt avantajele demarării unei afaceri de la zero?
La capitolul avantaje intră:
- libera alegere a naturii şi profilului afacerii ;
- investiţie iniţială mai mică;
- libertate maximă pentru întreprinzător;
- posibilitatea de a beneficia de facilităţi fiscale şi logistice acordate de stat celor care crează locuri de muncă;
- posibilitatea dimensionării afacerii în funcţie de disponibilităţi; – posibilitatea alegerii personalului.
7. Dar dezavantajele?
La capitolul riscuri şi dezavantaje ar putea fi:
- posibila lipsă de experienţă a întreprinzătorului ;
- riscul ,,noului”;
- alegerea dificilă a profilului afacerii;
- existenţa unor bariere la intrarea pe o piaţă puternic concurenţială;
- credibilitate redusă din partea clienţilor şi a furnizorilor
- necesitatea procurării în termen scurt a resurselor ;
- dificultăţi privind crearea sistemului de management al noii afaceri.
8. Dacă vreau să cumpăr o afacere deja existentă, ce-mi rezervă acest demers?
Pot fi o serie de lucruri bune, folositoare dar şi altele care te vor pune pe gânduri. Poate constitui un avantaj folosirea angajaţilor specializaţi care lucrează deja în acea unitate, dar, aceasta este o armă cu două tăişuri deoarece personalul preluat poate fi plafonat. De asemenea, fructificarea unei experienţe dobândite şi preluarea unor relaţii comerciale şi financiare existente reprezintă un atu. Atenţie mărită în cazul acestor colaborări deoarece poţi moşteni şi relaţiile încordate. Ai avantajul că preiei din mers un serviciu sau o linie de producţie în curs de de sfăşurare şi are deja o piaţă testată. Verifică însă dacă stocurile preluate nu sunt cumva constituite din bunuri nevandabile sau cu mişcare lentă. Trebuie să priveşti cu atenţie totul, de la lista cu activele companiei până la situaţia ei pe piaţă si veniturile aduse pentru a decide dacă este bine să investeşti. Faptul că vei dori să schimbi anumite lucruri în afacere va prelungi perspectiva câştigurilor. Trebuie să faci aceste prospecţiuni înainte de a cumpăra afacerea pentru a afla ce investiţii sunt necesare îmbunătăţirii activitatăţii şi care este venitul estimat din aceste investiţii.
Modelul următor prezintă o afacere care se derula iar după preluare a suferit modificările aduse de noul manager. În 2008, exact când apăreau primele semne ale crizei, Valentin Tănase care lucra în vânzări, îşi dorea o afacere proprie. Nici măcar nu se gândea la acest domeniu (servicii de cosmetică) rezervat în principiu doamnelor, mai ales că anterior el a vândut echipamente electrice şi maşini, sectoare care nu au absolut nimic de-a face cu saloanele de înfrumuseţare.
Dar cu atât mai mult a reprezentat o provocare faptul că era undomeniu diferit de cele pe care le cunoştea deja. Deci, cunoştinţe în domeniu nu avea, banii necesari pentru investiţie nici atât, a luat totul de la zero şi în 2009 avea un salon cu servicii diverse de înfrumuseţare şi în anul următor a început să organizeze o serie de cursuri acreditate şi autorizate de CNFPA, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii. “Aveam o cunoştinţă care vindea un salon de tratamente corporale”, povesteşte Valentin. “M-am gândit să-l cumpăr eu şi să merg mai departe. A costat cu totul 20.000 euro, datorită aparaturii cu care era dotat. Aşadar, am făcut un credit la bancă, am plătit salonul şi l-am luat în primire. Chiar din prima săptămână a trebuit să fac schimbări majore care au debutat prin concedierea angajaţilor existenţi în acel moment în salon. În procesul acesta de metamorfozare s-au pierdut şi clienţii însă am preferat să pornesc de la zero această afacere despre care, pe atunci, nu ştiam cum funcţionează. Aveam însă un lucru esenţial – experienţa în marketing şi vânzări, am pus-o la lucru şi încet, încet am început să ne formăm clienţii.”
9. De ce merită să iau în calcul cumpărarea unei francize?
Dacă vei cumpăra o franciză vei avea o serie de beneficii importante. În primul rând, riscurile sunt scăzute: ideea este încercată şi testată. Beneficiezi de asistenţa francizorului pe toate planurile şi pe toată durata contractului. Utilizezi o marcă de produs sau un serviciu bine cunoscut şi ai perspective de succes asigurate de renumele francizorului. Beneficiezi şi de reclama facută la scară naţională de francizor precum şi de posibilităţi de aprovizionare cu materii prime sau materiale, ceea ce înseamnă amplifica rea potenţialului de venituri. Pe lângă beneficii vei avea însă şi câteva obligaţii importante. Una dintre ele constă în a te conforma unor proceduri şi operaţii standardizate şi a oferi doar produsul sau serviciile concedate de francizor. Pot exista de asemenea limitări de competenţe în managementul afacerii. În plus, ai obligaţia plăţii unui onorariu, de obicei lunar, către francizor, numit redevenţă.
10. Ce afaceri sunt profitabile în prezent?
Afacerile care au un mare potenţial sunt cele care ţin de alimentaţia publică: fast-food-uri patiserii, gogoşerii, covrigării, cofetării, berării, terase etc.
Acestora li se adaugă şi alte afaceri de nişă, cum este cazul magazinelor specializate de mezeluri tradiţionale, de produse bio sau delicatese, crame şi ciocolaterii.De asemenea, unele servicii precum cele de formare profesională sau de Internet sunt acum foarte solicitate deoarece se adaptează cerinţelor pieţii. De acelaşi succes se bucură şi serviciile de consultanţă şi cele pentru recuperarea de datorii datorită creşterii numărului de răuplatnici.
Tot la capitolul servicii avem şi turismul tradiţional ( în pensiuni) care intră în preferinţele a 58% dintre turişti. De interes constant sunt serviciile bazate pe întreţinerea şi repararea autovehiculelor precum şi cele de întreţinere corporală. Afaceri bune sunt şi cele din sectorul IT, ca de exemplu programare , dezvoltare de aplicaţii, jocuri sau chiar întreţinere sau reparaţii. În luna mai, Sageworks a realizat şi un clasament al celor mai profitabile servicii:
- Financiare – profit net în creştere cu 16,09% în ultimele 12 luni;
- STomatologice – profit net în creştere cu 15,27% în ultimele 12 luni;
- De sănătate – profit net în creştere cu 14,31% în ultimele 12 luni;
- De avocatură – profit net în creştere cu 14,10% în ultimele 12 luni;
- Scoli de business – profit net în creştere cu 11,78% în ultimele 12 luni;
- Sentre de îngrijire – profit net în creştere cu 11,15% în ultimele 12 luni;
- Servicii de educaţie & training – profit în creştere cu 10,83% în ultimele 12 luni;
- Alte servicii (ex: fotografie, translatori).
Toate aceste domenii pot fi exploatate foarte bine din punct de vedere economic pentru a dezvolta o afacere profitabilă.
11. Unde pot găsi idei de afaceri viabile sau oportunităţi pentru piaţa românească?
O mulţime de idei de afaceri pentru toate gusturile şi buzunarele, descrise pe larg sau prezentate succint pentru a-ţi stârni interesul găseşti pe portalul www.ideideafaceri.manager.ro şi în revista Idei de Afaceri. Revista îţi arată cum să pui pe picioare o afacere accesibilă şi profitabilă, te invaţă cum să devii un întreprinzător de succes. Abonându-te la newsletter-ul gratuit, primeşti zilnic informaţii despre oportunităţile de afaceri din România, afaceri mai mari sau mai mici, la domiciliu sau într-un sediu nou, afaceri pentru zodia ta, afaceri pentru şomeri sau pentru cei întorşi în ţară de la munca din străinătate, afaceri pentru studenţi, afaceri pentru orice buzunar din cele mai variate domenii. Dacă vrei să dezvolţi o afacere în domeniul agriculturii te poţi informa detaliat urmărind articolele din www.afacerilacheie.net şi www.bioproduct.ro precum şi abonându-te la newsletter-ele gratuite ale acestor portaluri.
12. Condiţiile economice actuale sunt propice deschiderii unei afaceri?
Cifrele vorbesc de la sine. Chiar dacă în 2008 numărul firmelor nou înfiinţate a scăzut cu aproximativ 30.000 iată că în primele trei luni ale anului următor s-au înregistrat peste 28.000 de firme noi în evidenţele Registrului Comerţului.
Un sondaj realizat de iVox – o platformă online dedicată cercetărilor de piață – la care au participat 5.443 de respondenţi, arată că: 47,7% dintre participanți – 11,8% au făcut paşi spre deschiderea unei afaceri dar au renunţat; – 3,7% tocmai au întreprins primii paşi în vederea deschiderii unei afaceri: – 6,1% dintre respondenţi deţin afaceri care sunt active, iar 9,2% dintre ei au avut afaceri în trecut dar în prezent nu mai sunt active.
Cei interesaţi sunt motivaţi şi de programele de finanţare care se desfăşoară în prezent, menite să stimuleze mediul antreprenorial (“Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri”, “Instalarea tinerilor fermieri” etc.).
13. Unde poate găsi sprijin o femeie antreprenor?
Pentru a veni în sprijinul femeilor antreprenor, precum şi a celor care doresc să demareze propriile afaceri, Asociaţia Femeilor din România organizează, cu sprijinul fondurilor U.E, centre de consiliere şi formare pentru antreprenorii de sex feminin. Există astfel credite speciale pentru femeile de afaceri, sumele acordate ajungând până la 100.000 euro. Sprijinul acordat prin această instituţie, cât şi prin fondurile europene, fac ca o afacere să poată fi înfiinţată cu mult mai uşor astăzi, mai ales când există garanţia unor programe şi a unor specialişti care oferă consiliere şi ajutor pe toată perioada de dezvoltare iniţială a afacerii. Dacă în materie de afaceri cei mai mulţi dintre manageri se feresc sau nu doresc să împărtăşească din experienţa lor, nu acelaşi lucru se poate spune despre Alice Botnarenco, femeie de afaceri de succes, om de televiziune şi fondatoarea Asociaţiei Femeilor în Afaceri (FIA).
Activitatea sa merge pe ideea că împărtăşind şi altora din experienţa cumulată va avea toată lumea de câştigat. “ Întâlnirile de socializare sunt foarte apreciate, pentru că sunt altfel”, afirmă Alice. “Promovăm business networkingul, dar sub altă formă, mult mai degajată. Nu ne dorim doar să construim parteneriate, ci şi relaţii de lungă durată.”
Detalii http://femei-in-afaceri.ro!
14. Este posibil să demarez o afacere cu un buget mic?
A porni de la zero o afacere este o sarcină copleşitoare, mai ales pentru cineva lipsit de experienţă. O parte importantă a unei afacerii o reprezintă evident bugetul, în funcţie de el stabileşti câteva dintre trăsăturile de bază ale firmei tale, cât de mare va fi, unde va avea sediul, cât de repede va fi înfiinţată etc.
Dar nu te descuraja, nu există o limită minimă de buget pentru a demara o afacere, trebuie să găseşti modalităţile cele mai avantajoase pentru a lansa afacerea. Ceea ce contează est e cât de dedicat şi entuziast eşti, aceste calităţi te vor ajuta să treci peste obstacole. Un lucru important pentru orice întreprinzător este investiţia initială. O investiţie mică presupune, în general, o afacere mică, de familie. O astfel de afacere o poţi face relativ uşor şi demara într-un termen mai scurt.
Nu eşti nevoit să faci zeci de calcule exacte privind mersul afacerii. Posibil să nu fi nevoit să pregăteşti pentru bancă un plan de afaceri pentru a primi finanţare având astfel o libertate şi o flexibilitate financiară mai mare chiar şi cu un buget redus. Multe afaceri pornesc cu investitii mici, iar pe m ăsură ce avansează, propriul cash-flow va putea fi folosit pentru dezvoltare.
De asemenea, multe afaceri cu buget redus se pot face de acasă sau ca freelancer şi uneori nu ai nevoie decât de un telefon mobil şi o conectare la Internet. Banii necesari pentru o afacere pot veni uneori de unde nu te aştepţi.
Aşa s-a întâmplat cu Liviu Vasile şi partenerul său din Bucureşti, care au deschis în 2005 o firmă de transport. “Având experienţă în publicitate – asta înseamnă că aveam şi cunoştinţe în domeniu, printre furnizori şi clienţi, care bazându-se pe caracterul nostru şi pe felul nostru de a fi ne-au acordat încrederea necesară. Fiindu-le furnizori ne-au acordat un credit pentru a ne permite să lucrăm, am putut astfel să luăm marfă şi să o plătim după încasare.
Aşa că invesţia iniţială nu a fost foarte mare, undeva între 800-900 de euro.
Efortul de a ne ţine cuvântul faţă de clienţi şi faţă de furnizori în condiţiile în care neprevăzutul poate să apară la tot pasul este unul deosebit. Mai târziu, pe parcurs când am reuşit să acumulăm anumite fonduri şi să ne asigurăm un oarecare venit lunar, am făcut şi mici investiţii – respectiv am cumpărat unele maşini şi am făcut leasing pentru altele.
De asemenea, sediul l-am închiriat şi aşa procedăm şi în continuare. Nu am avut niciodată suficiente fonduri care să ne permită să blocăm o mare parte din bani într-o construcţie sau clădire. Banii pe care i-am avut, am preferat să îi rulăm şi să facem alţii!”
15. Ce afacere pot demara la domiciliu?
Sunt multe posibilităţi însă afacerea aleasă trebuie să ţină cont de cel puţin patru elemente: abilităţile tale, investiţia, spaţiul şi timpul disponibil. În funcţie de zona geografică unde locuieşti poţi alege între :
- Realizarea de obiecte handmade (bijuterii, accesorii, săpun, lumânări decorative etc.)
- Prestări de servicii online (publicitate online, webdesign, programare, realizarea de soft-uri la comandă etc.).
- Acordarea de lecţii şi meditaţii
- Ca freelancer ai o mulţime de opţiuni: trainer, consultant, scriitor/jurnalist, editor, ilustrator, corector, contabil etc.
- Recrutarea de personal pentru o companie-client ca headhunter
- Toaletare pentru căţei şi pisici
- Afaceri agricole, pretabile în special în mediul rural (cultivarea de legume/fructe/ arbuşti fructiferi, creşterea păsărilor şi animalelor, creşterea animalelor pentru blană, înfiinţarea unei pepiniere de plante ornamentale şi/sau pomi fructifer i etc.)
- Producerea de vin de casă/ţuică sau palincă
- Realizarea de produse tradiţionale (brânză, caşcaval, mezeluri, turtă dulce, dulceţuri, siropuri, vinuri tonice etc.)
Exemplu de afacere pe placul gurmanzilor tradiţionali excentrici. De o perioadă de timp, pe una dintre aleile care duc către Romexpo, mai mulţi artizani îşi expun mărfurile tradiţionale sau handmade. Sunt standuri care te îmbie cu o mulţime de bunătăţi pe lângă care nu poţi trece nepăsător. Unul dintre ele aparţine lui Eugen Libotean. La început numai din curiozitate eşti atras de tot felul de borcane şi borcănele colorate, sticle cu diverse licori, fructe confiate. Când te apropii şi citeşti etichetele parcă nu-ţi vine să crezi ochilor. Dulceaţă de piper alb? Dulceaţă de ardei iute? Oau ce specialităţi hot! Dulceaţa de ceapă? Murături din prune uscate? Nu aş fi crezut niciodată că se pot inventa. Şi nu aş pregeta să încerc aceste picanterii dar, cel mai mult mă atrag de pe tarabă savuroasele prune uscate, umplute cu miez de nucă şi tăvălite prin miere de albine. Ce mai deliciu! Eugen Libotean, creatorul acestor specialităţi, este de loc din Maramureş, de profesie economist, specializat în alimentaţie publică şi turism. După 1989 şi-a deschis prima afacere, un restaurant cu specific maramureşean, apoi şi alte activităţi de producţie. După 2000 s-a axat numai pe realizarea de produse tradiţionale speciale. Este o afacere de familie însă, având în vedere succesul produselor şi dezvoltarea afacerii, dl. Libotean are în vedere şi angajarea unor ajutoare.
16. Ce servicii aş putea oferi la domiciliul clientului?
O parte dintre activităţile prezentate în continuare pot fi desfăşurate nu numai la domiciliul clientului ci chiar pe un teren neutru. Spre exemplu, în parc dacă este vorba de dresaj canin sau de antrenament personalizat de fitness.
- Meditaţii
- Masaj
- Dresaj canin
- Reparaţii diverse, de la instalaţii sanitare până la calculatoare
- Babysitting sau bonă
- Animator pentru petreceri
- Servicii de curăţenie
- Amenajare de grădini
- Amenajări interioare şi exterioare
- Servicii de tuns, coafat, manichiură, tatuaj etc.
- Instrucţii personale ca: – antrenor de fitness – mentorat – lecţii de muzică, limbi străine etc.
- Consultanţă comercială, juridică etc.
17. Ce afacere aş putea desfăşura pe lângă serviciul pe care-l am?
Este vorba de o afacere part-time căreia nu-i poţi aloca prea mult timp dar care îţi permite o creştere graduală. Înainte de orice trebuie să faci o analiză realistă a resurselor financiare şi de timp pe care le implică o afacere sau alta.
Cele mai multe dintre ideile prezentate la punctul anterior pot fi afaceri part-time şi ele se încadrează în special la domeniul servicii.
Aşadar, iată ce servicii poţi oferi:
- contabilitate,
- consultanţă,
- marketing,
- curăţenie,
- îngrijirea persoanelor în vârstă sau a copiilor, îngrijirea animalelor (dresaj canin, toaletare),
- cursuri diverse, meditaţii, traduceri, tehnoredactare, training,
- P.R&Media,
- administrare de site-uri,
- design,
- amenajări interioare şi exterioare, reparaţii diverse.
La capitolul producţie se pot încadra următoarele activităţi:
- realizarea de obiecte handmade,
- croitorie,
- producţie audio-video, fotografie,
- înfiinţarea unor mici ferme agricole etc.
4 Comments
bianka vintila
Interesant articol, o sa ma gandesc de doua ori inainte de a incepe o afacere http://biankablog.ro/
Rent a car Bucuresti
Creditele sunt o metoda buna de finantare daca dobanda nu este una uriasa.
Rent a car Bucuresti
In afaceri cel mai important aspect este motivatia si perseverenta continua.
Florin
Întradevăr, idei sunt foarte multe, important este să faci ceea ce-ți place, să perseverezi chiar dacă îți este greu, iar la un moment dat lucrurile vor merge.