Invata sa fii simplu

Alegerea celor mai bune gadgeturi pentru activități sportive

recomandare sanatate tutorial 343
activitati sportive

Activitățile sportive, precum alergatul, ar trebui să fie destul de simple. Pur și simplu ne luăm o pereche bună de adidași și câteva haine comode și îi dăm drumul. Vrem însă să vedem în permanente rezultatele, cât de mult ne putem îmbunătăți într-o zi, într-o săptămâna sau într-o luna. Și astfel, am avea nevoie de anumite sisteme care să ne ajute să monitorizăm ceea ce ne interesează, de la distanțele parcurse până la numărul de bătăi pe minut ale inimii sau greutatea pe care reușim să o pierdem sau să o transformăm în masă musculară.

Un prim dispozitiv pe care ne putem baza în multe aspecte este smartphone-ul. Acesta ocupă primul loc deoarece în ziua de azi orice persoană deține unul și avem acces gratuit la numeroase aplicații de pe internet care să ne ajute în acest sens dar și aplicații incluse în acestea precum clasicul cronometru dar și multe altele care pot măsură și monitoriza diverse funcții ale organismului nostru. Fie prin aplicații de tip GPS, fie prin altele, putem măsură ce distanțe parcurgem, în mers așa alergar, câți pași facem și cam cât efort aproximativ depunem. Un alt dispozitiv, care ne poate oferi și mai multe avantaje în acest sens este un smartwatch. Prin faptul că îl putem purta la încheietura, acesta nu numai că ne va ajută să determinăm distanțele parcurse dar și ritmul bătăilor inimii, printre alte exemple ce pot fi enumerate.

Cu toate acestea, este nevoie de un ceas de calitate, care să aibă o autonomie bună a bateriei precum și o configurație pe măsură, care să facă față aplicațiilor ce pot fi instalate pe el și care să ne ofere rezultate exacte, reale. Un astfel de gadget poate avea un preț ceva mai piperat și astfel, va necesită un buget mai mare. Asta pentru că îndeplinește mai multe roluri și astfel, și alte aplicații și funcții vor adaugă la prețul final.

Pe lângă aceste două exemple, unul mult mai bun și care are un preț mai accesibil este o brățară fitness. Că și ceasul, este purtată la incheietura și pentru că este realizată strict cu scopul de a ne ajută să avem un stil de viață mai dinamic, sănătos, sportiv, are incluse doar aplicații cu acest scop, de la cele ce măsoară distanțele parcurse și ritmul cardiac până la cele ce măsoară calitatea somnului și a unui exercițiu fizic depus. În acest fel, puteam realiza o anumită sarcina, precum flotări sau ridicarea greutăților până când reușim să o facem într-un mod corect și astfel o vom putea face cu un consum de energie mai mic și cu rezultate mult mai bune.

În concluzie, am putea spune că cea mai bună alegere, pentru cei ce vor să se implice cât mai mult în activitățile sportive, este o brățară fitness.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2018-2022

Tutorialusor.ro