Garduri din beton pentru o locuinta ta
Exista multe aspecte la care trebuie sa ne gandim atunci cand vrem sa ne construim o locuinta, cand vrem sa renovam una veche sau cand pur si simplu vrem sa schimbam cate ceva in jurul casei. Iar cele mai importante doua aspecte sunt calitatea lucrurilor pe care le alegem si aspectul final al lucrarilor.
Este de la sine inteles ca daca ne dorim sa obtinem ceva bun, avem nevoie de calitate, in cazul unei case atat de materiale cat si de scule performante precum si de oameni cu experienta care sa ne ofere exact ceea ce vrem. Chiar si asa, ajungem in unele cazuri sa ne lovim de fel de fel de probleme insa rezultatele vor fi pe masura asteptarilor.
Stim cu totii ca este mult mai avantajos sa locuim la casa decat la apartament insa pentru asta, avem nevoie de un buget mai mare, pentru cumparare sau constructie dar si pentru intretinerea acesteia. Dar totusi, este atat de bine sa avem la dispozitie un spatiu personal incapator, intr-o curte sau o gradina, precum si o locuinta mult mai mare si pe care o putem amenaja si modifica dupa bunul plac. Iar pentru a ne proteja acest spatiu personal avem nevoie de o solutie eficienta dar in acelasi timp, cu o estetica adecvata.
Dintotdeauna, cea mai utilizata solutie pentru imprejmuirea unei suprafete a fost gardul, fie el fix sau mobil, realizat din lemn, metal, piatra sau beton. Un gard nu le permite persoanelor neautorizate sau animalelor sa intre pe un anumit teren si totodata, ofera si intimitate, daca alegem un gard care sa nu le permita celorlalti in curte/gradina.
Dintre toate optiunile pe care le avem la dispozitie, cele mai practice si usor de instalat sunt gardurile din beton. Acestea sunt alcatuite din segmente, ca de exemplu placile de gard sau stalpii de sustinere. Totodata, alegand un gard din beton cu un aspect cat mai natural si un lac sau o vopsea potrivita, putem oferi spatiului imprejmuit un aspect extrem de frumos.
La Petrifaleam gasim numeroase modele de garduri din beton de cea mai buna calitate, potrivite pentru orice tip de spatiu, de la celee rezidentiale pana la cele industriale, toate cu un raport calitate-pret excelent. Aceasta reprezinta o solutie rapida si durabila, betonul avand numeroase avantaje comparativ cu alte materiale din care poate fi confectionat un gard.
In primul rand, un astfel de gard nu va necesita costuri de intretinere si va avea o durata de viata mult mai mare. Pe de alta parte, un gard din lemn sau metal se va deteriora in timp, prin expunerea la diverse intemperii si alti factori de risc. Pe de alta parte, si realizarea sa, de la placi si stalpi pana la montaj, se face mult mai rapid. Nu mai este nevoie de gauri, suruburi, diverse sisteme de prindere. Pur si simplu fixam stalpii in pamant, ii intarim cu beton si punem placile, care intra foarte usor in locasurile destinate.
Pentru gardurile Petrifalean sunt utilizate cele mai bune metode si cele mai buna materiale pentru realizarea gardurilor si a accesoriilor necesare. Astfel, acestea sunt placute la atingere, usor de vopsit si foarte rezistente.
Pe langa garduri, aceasta firma se ocupa si cu realizarea de alte prefabricate din beton, precum tuburi, capace, stalpi pentru plase de gard, adapatori pentru animale dar si inchirieri de utilaje, in scopul montarii produselor lor. Totodat, clientii pot alege daca un gard sau un alt prefabricat sa fie instalat de catre Petrifalean sau nu, in acest caz fiind adaugate costuri suplimantare.
Pentru diverse informatii si comenzi, ii puteti gasi la urmatoarele date de contact:
Adresa: Petresti, Str. Industriilor, Nr. 5, Jud Alba
Email: cornel.petrifalean@gmail.com
Telefon mobil: 0745681124
Telefon mobil: 0752107355 Telefon fix: 0258700276