Invata sa fii simplu

Taxi – Ca ei (versuri) – o melodie care pune la pamant clasa politica romaneasca

Muzica 161

Recent, Trupa Taxi a lansat o melodie „dedicată, cu profundă repulsie și nedisimulată ură, tuturor celor responsabili. Tuturor.” cum scris cei din trupa taxi pe canalul lor de YouTube.  In videoclip apare si maestrul Victor Rebengiuc, un om extraordinar ajuns la o venerabilă vârstă care trăiește realitatea zilelor noastre mai intens decât mulți dintre noi!

Iata versurile si videoclipul Youtube in intregime mai jos:

Când zic 200.000, voi vă gândiţi la un tun pe care l-aţi dat sau urmează să-l daţi
Eu mă gândesc la 200.000 de copii care se culcă în fiecare seară nemâncaţi
Și a doua zi se duc la şcoală şi asta dacă se duc, 
Pentru că mulţi muncesc pentru mâncare sau câţiva bani
Și d-aia îmbătrânesc înainte de vreme şi d-aia au riduri, 
D-aia au riduri, d-aia au riduri la 14 ani

Bă, nenorociţilor, 
Nu vă doresc să vă crape nici capul, nici inima în trei
Bă, nenorociţilor, nu vă doresc să muriţi
Vă doresc să trăiţi, 
Vă doresc să trăiţi ca ei!

Când zic 10.000, voi vă gândiţi la o şpagă mică, absolut firesc, normal
Eu mă gândesc la 10.000 de copii născuţi prematur, care mor anual
Și mii de femei nu sunt mame, şi mii de bărbaţi nu sunt taţi
Și vieţile lor sunt cărţi cu albe file din ziua în care au privit neputincioşi cum copilul lor, 
Copilul lor a murit cu zile

Bă, nenorociţilor, 
Nu vă doresc să vă crape nici capul, nici inima în trei
Bă, nenorociţilor, nu vă doresc să muriţi
Vă doresc să trăiţi, 
Vă doresc să trăiţi ca ei!

Când zic 3 euro, voi nu-nţelegeţi ce zic şi d-aia nu vă gândiţi la nimic
Eu mă gândesc la un milion şi vreo 500.000 care trăiesc cu 3 euro pe zi
Și la sute de mii de bătrâni uitaţi care nu se gândesc niciodată la niciun mâine
Pentru că în fiecare azi au de luat o decizie vitală
Să-şi ia medicamente, să-şi ia medicamente, medicamente sau pâine

Bă, nenorociţilor, 
Nu vă doresc să vă crape nici capul, nici inima în trei
Bă, nenorociţilor, nu vă doresc să muriţi
Vă doresc să trăiţi, 
Vă doresc să trăiţi ca ei!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2019

Tutorialusor.ro