Deschid poarta cu al carei scartait sunt atat de obisnuita si intru in casa. Ca de obicei, bunica e in fotoliul din camera mea. Imi pregatise masa si ma astepta. Cand m-a vazut intrand cu florile in mana, a inceput sa planga. Stie ca sunt din partea vecinului, dar bucuria ei este data de faptul ca le primeste de la mine. Zambetul ei senin ma face sa pot continua lupta asta nedreapta cu viata.
Am invatat inca de mica, prin cea mai dura metoda, ca viata cere sacrificii enorme pentru un vis implinit si ca, in cele din urma, fiecare lacrima va fi rasplatita cu doua zambete: unul pe chip si altul in suflet. Dupa chinuri indelungate, viata s-a dovedit dreapta cu cei ce au trecut pe drumuri nepietruite pentru a-si asterne calea spre reusita.

Anii au trecut si eforturile mele nu au fost in zadar. Am ajuns la Viena si mai apoi la Paris si am dansat pe cele mai mari scene ale baletului si in fata celor mai buni. Acum aveam bani de costume noi, de poante si de mancare.
Nu am uitat ce ma facuse asa mare cum sunt, asa ca singurele mele prietene, mamele mele, bunica si doamna Pavlova, sunt peste tot cu mine. Au mereu primele locuri cand performez si ele constituie adevaratul meu juriu pentru ca ele ma vedeau cand abia daca imi mai palpaia lumina sufletului.

Acum sunt fericita. Si nu am uitat. In fiecare zi, atat bunicii cat si doamnei profesoare, le aduc flori pentru ca da, acum nu mai sunt un nimeni. Am fost dispusa sa-mi sacrIfic propriul suflet pentru a reusi. Si iata-ma aici, mai bine decat niciodata.
Nu stiu daca viata mea putin incercata de destin ar fi cel mai bun exemplu, insa doar asa poti reusi. Si va dau un sfat:

„Fiti buni si perseverenti, caci lumina soarelui ajunge si in cele mai intunecate colturi! Mereu!”

Citeste toata povestea:

Sacrificiul – Partea I

Sacrificiul – Partea II