Iubirea nu exista. E ceva ce se aseamana cu obisnuinta, ceva ce o conditioneaza si o transforma in sentiment.
Nu exista iubire. Oamenii doar au nevoie de cineva si atat. Nu pentru suflet, nici pentru inima si viata, ci pentru trup. Intra in contact si creeaza o legatura ce pare a fi sincera si pura, insa in spatele careia se afla multa suferinta, tradare, cuvinte goale si promisiuni fara fundament. Astfel, usor, “iubirea” pe care cred ca o poseda se transforma in ceva normal, in obisnuinta. Se crede fireasca existenta sentimentului suprem iar verificarea si mentinerea acestuia se pierde. Faci compromisuri si, doar de pe-o singura parte, totul pare asa de frumos, imbracat in haina fericirii incat uiti ca nu toti oamenii stiu ce inseamna suflet. Le vorbesti despre iubire unor oameni inerti, ce nu vor sa auda si nici sa vada, unor holograme ale sufletului uman. Pierzi legatura cu sine si uiti ca ai nevoie de tine pentru ca doar cu inima, sufletul si lacrimile tale tu ai ajuns aici, sa cunosti viata. Te pierzi efectiv pe tine in incercarea de a fi totul pentru altcineva. Si, Doamne, e atat de gresit.

Acum esti in punctul in care incertitudinile ti se elimina. Daca la inceput esti sceptic si nu stii daca ar fi bine sa te implici, daca totul nu e un vis si traiesti cu impresia iubirii, acum esti sigur ca nu mai poti fi ranit pentru ca ti se impartasesc cu adevarat sentimentele. Esti fericit! Uiti tot ce ai trait rau si ai impresia ca sufletul iti infloreste. Dar te inseli amar. E momentul in care ti se va sfarama sufletul. Acum esti vulnerabil si cel ce te-a studiat crezand ca te admira stie asta. Te va lovi mai tare decat niciodata cu tot ceea ce iti era frica ca vei infrunta. Apoi urmeaza ingnoranta si singuratatea. Te intorci la ce erai. Sufletul iti urla de durere si trebuie sa treci din nou singur peste tot. Si nu stii cum, caci motivul groaznicei tale suferinte este chiar cel care te alina mai devreme. Esti pierdut. Insa, draga suflete, revino-ti! Omul e facut sa treaca prin ce este mai rau pentru a primi o mica raza de speranta pe care sa o urmeze pentru a ajunge la soare. Priveste drept printre lacrimi si gaseste-ti bucurii si idealuri. Nu uita ce te ghideaza spre tine si regaseste-te ca ai nevoie de un suflet bun ca al tau. Nu e usor, nu am pretins asta pentru ca si eu plang in timp ce scriu. Dar vei trece peste caci esti puternic, bun si capabil de o bunatate inimaginabila.

Iubirea nu exista! Dar tu esti aici, in linistea marii intrebari si astepti. Auzi? O muzica atat de lina te cheama spre ea. E sufletul tau regenerat care te cheama pentru a fi din nou impreuna. Si du-te! Du-te si nu ezita caci fericirea te asteapta! Fii bun si rabdator caci nimic nu ramane nerasplatit in lumea asta: raul cu rau si inima cu fercire. Nu uita asta si sterge-ti lacrimile caci nu poti cuceri lumea plangand!